Supa cremă de roșii este una dintre favoritele mele pe timp de vară. Deși presupune ceva rumenire la cuptor, lucru mai puțin ideal în zilele toride de vară, timpul nu este așa îndelungat și te poți consola că nu trebuie să stai în bucătărie cât timp totul se rumenește la cuptor.
Supa cremă de roșii este un preparat simplu și este un mod minunat prin care poți „recicla” roșiile care urmează să se strice sau care sunt un pic ofilite și parcă nu îți mai vine să le pui în salată. Alături de roșii ar fi bine să adaugi și o ceapă roșie, usturoi – din belșug, cum îmi place mie – și un pic de ardei gras sau capia, pentru mai multă savoare.
Am păstrat această supă cremă complet vegană și a fost absolut demențială. Chiar nu mai are nevoie nici de unt, nici de smântână grasă – este minunată, răcoritoare și aromată exact așa cum este. Dacă vrei, o poți îmbogăți cu un topping de cremă vegetală sau smântână lichidă.
Ingrediente necesare pentru supa cremă de roșii

- Roșii. Desigur, este nevoie de roșii. Important este să folosești roșii în sezon pentru că sunt mult mai aromate, mai gustoase și mai dulci. Eu am folosit 3 soiuri pentru că aveam din fiecare, însă poți folosi orice tip de roșie ai prin bucătărie.
- Ardei gras. Ardeiul gras copt este tare aromat. Nu este nevoie să pui foarte mult pentru a nu eclipsa aroma roșiilor.
- Ceapă roșie. Ceapa roșie este un pic mai dulce decât cea galbenă și se integrează foarte bine în peisajul roșiilor. Dacă nu ai, poți folosi la fel de bine ceapă albă sau galbenă.
- Usturoi. Mult usturoi. Puține combinații sunt mai faine decât roșia și ardeiul cu usturoi. Pur și simplu sunt amici pe viață și nimic nu îi poate despărți! Așa că nu te sfii cu usturoiul, iar dacă te temi de aroma prea intensă, fi pe pace! – după 30 de minute la cuptor, usturoiul își va pierde mult din iuțeală, păstrând doar aroma minunată.
- Cuișoare și cimbru. Cimbrul este minunat în combinație cu roșiile, asemenea busuiocului. Cuișoarele conferă o aromă aparte oricărui sos pe bază de roșii.
- Ulei de măsline. Îți recomand să folosești un ulei de măsline de bună calitate. Aromat, cu aciditate scăzută, va contribui foarte mult la aroma preparatului final.
Metodă de preparare supă cremă de roșii
Spală roșiile, în primul rând. Curăță ceapa, usturoiul și ardeiul gras.
Tăiem roșiile pe jumătate și le așezăm într-o tavă pretabilă pentru cuptor. Ceapa o tăiem sferturi, iar ardeiul gras la fel. Le așezăm și pe ele în tavă.
Aruncă usturoiul în tavă alături de celelalte ingrediente pe unde mai prinzi câte un loc liber.
Stropește totul cu ulei de măsline din belșug și adaugă condimentele împreună cu sare grunjoasă și piper.
Acoperă tava cu folie de aluminiu și dă-o la cuptorul preîncălzit la 210 grade pentru 30 de minute.
În ultimele 3 minute, presară jumătate de linguriță de zahăr peste legume și pornește grill-ul sau ventilația pentru a le rumeni puțin.
Lăsăm legumele să se aerisească câteva minute, îndepărtăm cuișoarele și crenguțele groase de cimbru și apoi transferăm tot conținutul tăvii într-un castron potrivit pentru blenderul vertical, sau chiar într-un blender de masă.
Vom transfera tot lichidul din tavă, care ne va ajuta să creăm supa cremă. În mod normal nu ar trebui să mai ai nevoie de lichid suplimentar, însă dacă îți dorești o supă mai subțire, poți adăuga până la 100 de ml de supă clară de legume.
Pasăm legumele până când obținem o supă cremă fină.
Transferăm supa în castroane și o servim alături de pâine prăjită, crutoane, brânză de capră, sau cu un topping de cremă vegană.
Câteva trucuri pentru o supă cremă de roșii consistentă și aromată
Folosește o tavă în care să încapă perfect toate ingredientele. Vrei ca toate sucurile să se adune în tavă și să nu se evapore pentru a putea să le folosești la supa cremă, așa că nu folosi o tavă prea mare raportat la volumul legumelor tale.
Nu te zgârci cu uleiul de măsline. Dacă vei folosi un ulei de măsline de bună calitate, acesta va contribui la aroma finală a preparatului și va ajuta la caramelizarea usturoiului, prevenind arderea.
Acoperă tava. În continuarea primului sfat, vei vrea să acoperi tava inițial pentru a preveni evaporarea sucurilor. Supa ta cremă va fi mult mai delicioasă dacă te folosești de sucurile proaspete ale legumelor coapte, decât de o supă clară de legume sau apă.
Fă această supă în sezon. Roșiile sunt gustoase vara, atunci când este sezonul lor și când încep să apară roșiile noastre, românești – așa că bucură-te de acest preparat pe timpul verii.
Cum se servește supa cremă de roșii
Alături de pâine prăjită. Dacă ai un grill pentru aragaz, poți stropi câteva felii de pâine cu ulei de măsline și le poți lăsa să se rumenească până când devin crocante. Freacă fiecare felie de pâine cu un cățel de usturoi tăiat pe jumătate și vei avea o explozie de arome.
Alături de brânză de capră. Brânza veche de capră merge minunat alături de această supă cremă. Zdrobește câteva grame în fiecare farfurie și îmbogățește totul cu un topping de chimen negru. Un deliciu absolut!
Cu topping de verdeață. Poți adăuga un topping de busuioc verde, codițe de ceapă verde și pătrunjel. Textura super fresh a acestor ierburi va complimenta perfect roșiile coapte.
Printeaza
Rețetă supă cremă de roșii
- Timp Total: 35 minute
- Servire: 2 porții 1x
- Dieta: Vegan
Ingrediente
400 de grame de roșii
1 ceapă roșie
½ ardei gras
5–6 căței de usturoi
3 fire de cimbru verde
3 cuișoare
½ linguriță de oregano sau măghiran
11/2 linguriță de sare grunjoasă
½ linguriță de piper
4 linguri generoase de ulei de măsline
Pentru servire
Pâine prăjită
Brânză de capră
Verdeață
Cremă vegană sau smântână
Instructiuni
- Spală roșiile, în primul rând. Curăță ceapa, usturoiul și ardeiul gras.
- Tăiem roșiile pe jumătate și le așezăm într-o tavă pretabilă pentru cuptor. Ceapa o tăiem sferturi, iar ardeiul gras la fel. Le așezăm și pe ele în tavă.
- Aruncă usturoiul în tavă alături de celelalte ingrediente pe unde mai prinzi câte un loc liber.
- Stropește totul cu ulei de măsline din belșug și adaugă condimentele împreună cu sare grunjoasă și piper.
- Acoperă tava cu folie de aluminiu și dă-o la cuptorul preîncălzit la 210 grade pentru 30 de minute.
- În ultimele 3 minute, presară jumătate de linguriță de zahăr peste legume și pornește grill-ul sau ventilația pentru a le rumeni puțin.
- Lăsăm legumele să se aerisească câteva minute, îndepărtăm cuișoarele și crenguțele groase de cimbru și apoi transferăm tot conținutul tăvii într-un castron potrivit pentru blenderul vertical, sau chiar într-un blender de masă.
- Vom transfera tot lichidul din tavă, care ne va ajuta să creăm supa cremă. În mod normal nu ar trebui să mai ai nevoie de lichid suplimentar, însă dacă îți dorești o supă mai subțire, poți adăuga până la 100 de ml de supă clară de legume.
- Pasăm legumele până când obținem o supă cremă fină.
- Transferăm supa în castroane și o servim alături de pâine prăjită, crutoane, brânză de capră, sau cu un topping de cremă vegană.
- Timp de preparare: 5 minute
- Timp de gătire: 30 minute
- Categorie: Prânz
- Bucătărie: Românească
0 Comentarii