Rondele de vinete cu roșii și cașcaval, la cuptor

Ingrediente necesare:

100 g cașcaval ras
300 g roșii
500 g vinete
2 căței usturoi
2 linguri maioneză
Verdeață, după gust

Mod de preparare:

Spălăm bine vinetele, apoi tăiem în rondele de 1 cm grosime.

Aranjăm rondelele într-un bol, presărăm sare peste ele și le lăsăm deoparte timp de 20 de minute.

După cele 20 de minute le spălăm sub jet de apă rece.

Tăiem în rondele roșiile spălate.

Amestecăm cașcavalul ras, maioneza și un cățel de usturoi pisat.

Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, transferăm rondelele de vinete pe tavă, frecând fiecare cu un cățel de usturoi.

Peste rondelele de vinete punem câte o rondea de roșie, apoi punem pe fiecare din amestecul de cașcaval și maioneză.

Coacem la 180 de grade Celsius, timp de 30-35 de minute, depinde de cuptor.

După ce scoatem rondelele din cuptor le presărăm cu verdeață tocată mărunt.

Să le savurați cu poftă!