Pâine cu șuncă și cașcaval – O rețetă extrem de gustoasă, care se face în 15 minute

O rețetă gustoasă și sățioasă!

Ingrediente necesare:

2 roșii
150 g cașcaval
300 g șuncă sau salam
50 g unt
4 ouă
90 g lapte
1/3 linguriță sare
piper negru, după gust
1 franzelă

Mod de preparare:

Tăiem franzela în felii de mărime potrivită, în așa fel încât să rămână un pic de spațiu între felii când le punem în vas.

Ungem subțire feliile de franzelă cu unt.

Tăiem în rondele subțiri șunca și roșiile.

Pregătim un vas termorezistent: ungem vasul cu unt, apoi punem feliile de franzelă în vas, în formă de evantai, punem între felii câte o rondea de roșie și una de șuncă.

Umplem gaura care s-a format la mijloc cu bucățele de pâine, roșii și șuncă.

Punem ouăle într-un bol, sărăm, punem și piper și turnăm și laptele. Amestecăm bine cu o furculiță, apoi turnăm amestecul peste pâine.

Băgăm vasul la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius, timp de 25 de minute.

După ce scoatem pâinea, presărăm cu cașcaval ras ( pe răzătoarea mare ) și băgăm înapoi la cuptor pentru încă 5 minute.

Servim cald. Poftă bună!