Mâncărurile cu sos roșu sunt unele dintre favoritele mele pe timp de iarnă. Puiul cacciatore, gulașul, sau tocanele de orice fel sunt perfecte pentru zilele reci de toamnă sau iarnă.
Aceast mușchiuleț de porc se cheamă marinat, nu pentru că ar fi fost ținut în marinadă, ci pentru că este gătit într-un sos roșu cu usturoi. De la sosul Marinara al italienilor, noi am ajuns la diverse feluri de carne „marinate”, cum ar fi celebrele și mult iubitele chifteluțe marinate.
Aleg adesea să folosesc mușchiulețul intercostal de porc pentru că este o carne mult mai fragedă și mai suculentă decât cotletul de porc, pe care eu îl găsesc fad. Mai ales în virtutea pregătirii unei cine rapide, mușchiulețul de porc se va găti mult mult mai repede și va fi mult mai fraged. Dacă totuși ai în congelator o bucată de cotlet, o poți folosi cu încredere în această rețetă.

Ingredientele folosite pentru a face mușchiulețul de porc marinat sunt simple, specifice bucătăriei autohtone și fără prea multe pretenții. Uneori cele mai simple mâncăruri sunt și cele mai delicioase.
Printeaza
Mușchiulet de porc marinat în sos de roșii
- Timp Total: 1 hour 10 minutes
- Servire: 2 – 3 porții 1x
Descriere
Aleg adesea să folosesc mușchiulețul intercostal de porc pentru că este o carne mult mai fragedă și mai suculentă decât cotletul de porc, pe care eu îl găsesc fad. Mai ales în virtutea pregătirii unei cine rapide, mușchiulețul de porc se va găti mult mult mai repede și va fi mult mai fraged. Dacă totuși ai în congelator o bucată de cotlet, o poți folosi cu încredere în această rețetă.
Ingrediente
- 600 de grame mușchiuleț de porc
- 400 ml de roșii tocate sau passata
- 1 ardei gras roșu
- 5–6 căței de usturoi
- 2–3 foi de dafin
- 1 linguriță de cimbru uscat
- Un praf de boia de ardei dulce
- Sare
- Piper
- Un strop de zahăr
- 1 vârf de linguriță de chilli tocat în ulei sau fulgi de chilli (opțional)
Instructiuni
Pasul 1
Mușchiulețul se taie felii de aproximativ 3 centimetri și se bate ușor cu ciocanul de carne. Feliile trebuie să aibă 1 ½ centimetri după ce le-am snopit în bătaie (deci substanțial mai groase decât în cazul șnițelelor). Dacă folosești cotlet de porc, îți recomand să tai bucățile cu o grosime de 1 centimetru, iar dacă l-ai cumpărat deja feliat, să bați ușor carnea până la grosimea de 1 cm.
Pasul 2
Asezonăm carnea cu sare, piper, cimbru și boia și o așezăm într-o oală sau o tavă potrivită pentru cuptor. Stropim carnea cu puțin ulei și masăm bine condimentele până sunt distribuite uniform.
Pasul 3
Intr-un recipient separat se prepară sosul de roșii. Alături de sucul de roșii, se zdrobesc cățeii de usturoi, se asezonează cu sare, piper și un fir de zahar.
Se toacă ardeiul gras cubulețe și se călește la foc iute într-o lingură de ulei. După ce începe să se înmoiae se adaugă peste sosul de roșii
Pasul 4
Se amestecă bine și se varsă compoziția în tava pe cu carne pe care o vom da la cuptor.
Pasul 5
Se încinge cuptorul la 170 de grade. Tava se acoperă cu folie de aluminiu și se dă la cuptor pentru 1 oră.
Pasul 6
După 1 oră, descoperă tava și lasă friptura să se rumenească și sosul să scadă pentru încă 15- 20 de minute.
Pasul 7
Mănâncă cu multă multă poftă alături de cei dragi!
- Timp de preparare: 10 minutes
- Additional Time: 0 hours
- Timp de gătire: 1 hours
- Categorie: Cină
- Bucătărie: Românească
Nutritie
- Dimensiunea porției: 1
- Calorii: 238 kcal
- Zahar: 2
- Sodiu: 82
- Grăsime: 11
- Grăsimi saturate: 2
- Grăsimi trans: 0.1
- Carbohidrați: 5
- Fibră: 1
- Proteină: 29
- Colesterolul: 75
Cuvinte: muschiulet de porc
Mușchiulețul de porc marinat merge tare bine cu un piure cremos, dar și cu o mămăligă caldă. Dacă ai chef, poți face o pâine de casă simplă care va iubi sosul de roșii rustic.
Un pahar de vin roșu va complimenta spre perfecțiune acest fel de mâncare. Îți recomand un Cabernet Sauvignon sau un Chianti – un vin intens cu o aciditate medie spre ridicată ce va face casă bună cu sosurile de roșii.

0 Comentarii