Mara

Culinary

Bună, eu sunt  Mara

Iubesc mâncarea, iubesc să mănânc și locul în care mă simt cu adevărat liberă este bucătăria. Îmi place să descopăr gusturi noi, să experimentez și să gătesc din suflet, pentru că am învățat că mâncarea bună se naște nu doar din experiență, dar mai ales din curaj și din atenția și dedicarea cu care creezi un preparat. 

Am început să gătesc, ca tot omul, la 18 ani când am plecat la facultate. Cum în cercurile apropiate mi se spune, cu multă dragoste, desigur, „Mafoamea”, era musai să învăț să îmi fac de mâncare singură. Dacă la început o sunam pe Buna mea de câte ori plecam la piață – să mă învețe să aleg legumele și apoi o sunam de 10 ori până terminam o ciorbă, ușor, ușor, am început să capăt încredere. Am descoperit și că îmi place nespus de mult să gătesc. Am învățat, sau poate sentimentul a fost întotdeauna ascuns undeva, să iubesc bucătăria. 

Nu sunt chef și nu am școli înalte de bucătărie, dar iubesc mâncarea. Fiecare bucătar la el acasă, fiecare gospodină și oricine trece pragul bucătăriei cu intenția de a găti trebuie să cunoască câteva tehnici de bază într-ale gastronomiei. Însă, dincolo de aceste aspecte tehnice, un preparat bun ia naștere din sufletul pe care bucătarul îl pune în crearea mâncării. Aceasta este experiența mea, care s-a transformat într-o credință aproape de nezdruncinat. 

Culinary este modul în care am ales să împărtășesc cu tine iubirea mea pentru mâncarea bună și prin care îmi doresc să-ți insuflu curajul de a experimenta, de a încerca preparate noi. Și sper că dacă vei alege să rămâi alături de mine, vei intra întotdeauna în bucătărie cu încredere și vei învăța că o mâncare bună se naște atunci când este creată folosindu-ți simțurile. Gustă, adulmecă, lucrează cât mai mult cu mâinile și nu în ultimul rând, nu te grăbi, învață să te bucuri de orele petrecute în bucătărie și să iubești mâncarea bună. Dacă vei face toate aceste lucruri, îți promit că fiecare preparat al tău va fi o bucurie. 

Nu vreau să crezi că fug de bucătăria autohtonă. Iubesc o oală de sarmale la fel de mult ca oricine. Însă nu îmi plac limitele – dimpotrivă! În bucătărie, dar și în viață îmi place să fiu liberă – lucrez cu arome diverse pe care le integrez în preparate clasice pentru a le oferi acel je ne sais quoi, care pe mine mă face să exclam „Mmmmm!” la prima îmbucătură. 

Mara

Urmărește Culinary pe:

Aboneaza-te

Retete perfecte pentru viata de zi cu zi.

Abonează-te la Newsletter

Vrei să știi ce am gătit în ultima vreme? În fiecare săptămână voi trimite câteva rețete și noutăți direct în inbox-ul tău!
Îți respect intimitatea și promit să nu trimit niciodată spam! Te poți dezabona oricând.