Chifteluțe de dovlecei – un delicios preparat vegetarian, care poate fi mâncat ca o masă în sine, sau ca aperitiv. Aceste chifteluțe se pretează pentru un prânz delicios a doua zi după ce le-am făcut, sau integrate într-o lipie bogată, cu sos de iaurt, pesto de leurdă, cheddar și roșii.
Chiftelele din dovlecei sunt destul de simplu de făcut și sunt tare bogate în arome fresh. Per total nu vei petrece mai mult de 40 de minute în bucătărie și vei avea o cină și un prânz fantastice! Mie una îmi plac la nebunie mâncărurile care se păstrează bine pentru a doua zi și pe care le pot transforma ușor în pachetul pentru muncă.
Dacă vrei să te asiguri că aceste chifteluțe nu se vor sfărâma pe parcursul gătirii este foarte important să scurgi foarte bine dovlecelul înainte de a face compoziția. Totodată, pentru că nu are niciun pic de carne care să acționeze ca liant, se folosește făină și pesmet, dar și o brânză tare, scursă bine. Poți folosi și făină de năut în locul celei de grâu.
Ingrediente chiftele din dovlecei
- Dovlecei. Dovlecelul este o legumă săracă în calorii, asemenea vărului său, din aceeași familie, castravetele. Este bogat în antioxidanți și vitamine, în timp ce conține extrem de puține grăsimi și zaharuri.
- Brânză de vaci. Eu am folosit urdă de vaci în compoziție, care se pretează perfect pentru că este maleabilă și nu conține apă aproape deloc. Poți folosi și telemea veche de vacă sau de oi.
- Praz. L-am folosit ca substitut pentru ceapa din chifteluțele cu carne și s-a integrat foarte bine alături de celelalte ingrediente
- Ou. Ouăle acționează ca un liant, exact așa cum o fac în cazul chifteluțelor din carne.
- Făină. Pentru a lega compoziția, dar și pentru a absorbi excesul de apă al dovleceilor, am folosit puțină făină. Se poate substitui făina de grâu cu orice altă făină fără gluten.
- Pesmet. Am preferat să fac 50/50 făina cu pesmetul pentru a nu domina gustul de făină în chifteluțele mele.
- Condimente. Am folosit un mix de condimente fără sare compus din cimbru, rozmarin, pătrunjel și măghiran. Am folosit sare și piper după gustul nostru.
Cum se prepară chiftelele din dovlecei
Dovleceii se spală bine și se dau pe răzătoarea mare, sau prin răzătoarea de la robotul de bucătărie. Se așează într-o strecurătoare sau sită (deasupra unui vas, desigur, care va colecta apa), se sărează cu 2-3 grame de sare și se lasă la scurs 20-30 de minute.
După acest timp, se presează dovleceii cu mâna pentru a elimina cat mai mult posibil din apă. La final ar trebui să rămâi cu ⅓ din volumul inițial și cu o textură care este ceva mai lipicioasă.
Se așează dovleceii într-un castron. Alături de ei punem toate celelalte ingrediente: brânza, prazul tocat mărunt, oul, făina, pesmetul și condimentele și amestecăm bine cu mâna sau cu o furculită. Potrivim de sare și piper.
Vom prăji sumar chifteluțele, iar apoi le vom da la cuptor.
Într-o tigaie încălzim un deget de ulei. Formăm chifteluțele nu mai groase de 8 milimetri și le așezăm în uleiul încins.
Le prăjim câte 1 minut pe fiecare parte.
Apoi, le transferăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și le dăm la cuptorul preîncălzit la 190 de grade timp de 10-12 minute, sau până când sunt aurii și ceva mai ferme.
Se servesc cu un pesto rapid de pătrunjel sau cu smântână frecată cu usturoi și mărar.
Printeaza
Rețetă chifteluțe din dovlecei
- Timp Total: 30 minute
- Servire: 10 chifteluțe 1x
Descriere
Chifteluțele din dovlecei sunt simplu de preparat și sunt delicioase, atât calde, cât și reci, a doua zi. Sunt ideale ca aperitiv sau garnitură, dar pot fi și o masă în sine.
Ingrediente
350 de grame de dovlecei, fără cotor
60 de grame de brânză de vaci
30 de grame de praz tocat mărunt
1 ou
11/2 linguri de făină
1 lingură de pesmet
Condimente
Sare
Piper
Instructiuni
- Dovleceii se spală bine și se dau pe răzătoarea mare, sau prin răzătoarea de la robotul de bucătărie. Se așează într-o strecurătoare sau sită (deasupra unui vas, desigur, care va colecta apa), se sărează cu 2-3 grame de sare și se lasă la scurs 20-30 de minute.
- După acest timp, se presează dovleceii cu mâna pentru a elimina cat mai mult posibil din apă. La final ar trebui să rămâi cu ⅓ din volumul inițial și cu o textură care este ceva mai lipicioasă.
- Se așează dovleceii într-un castron. Alături de ei punem toate celelalte ingrediente: brânza, prazul tocat mărunt, oul, făina, pesmetul și condimentele și amestecăm bine cu mâna sau cu o furculită. Potrivim de sare și piper.
Vom prăji sumar chifteluțele, iar apoi le vom da la cuptor.
- Într-o tigaie încălzim un deget de ulei. Formăm chifteluțele nu mai groase de 8 milimetri și le așezăm în uleiul încins.
- Le prăjim câte 1 minut pe fiecare parte.
- Apoi, le transferăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și le dăm la cuptorul preîncălzit la 190 de grade timp de 10-12 minute, sau până când sunt aurii și ceva mai ferme.
- Se servesc cu un pesto rapid de pătrunjel sau cu smântână frecată cu usturoi și mărar.
- Timp de preparare: 15 minute
- Timp de gătire: 15 minute
- Categorie: Aperitive
- Bucătărie: Internațională
Cuvinte: chiftelute aperitiv, chiftelute vegetariene, chiftelute de legume
0 Comentarii