3 Trucuri simple prin care poți desfunda arterele și să scazi colesterolul. Oricine le poate face!

Datorită unei afecțiuni metabolice sau unei alimentații neadecvate, atunci când colesterolul este în exces, poate favoriza îngustarea și, ulterior, blocarea vaselor de sânge.

Majoritatea grăsimilor sunt transformate de ficat în colesterol, pe care sângele îl transportă apoi în tot corpul. Rămânând fixate pe pereții arterelor,  aceste grăsimi pot bloca fluxul sanguin iar arterele blocate cu aceste dopuri de colesterol pot duce, la rândul lor, la boli cardiovasculare, apoplexie sau chiar la deces.

1. Valeriană, miere și mărar

Se amestecă un pahar plin cu semințe de mărar, două linguri de rădăcină de valeriană măcinate și două căni de miere lichidă. Se transferă amestecul într-un termos de 2 litri, apoi se umple termosul cu apă caldă. Se lasă deoparte timp de 24 de ore după care se strecoară lichidul într-un borcan. Borcanul se va păstra pe raftul de jos al frigiderului.

Se recomandă consumul a câte o linguriță de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mesele principale, până la epuizarea întregii cantități. Acest tratament se face o dată pe an.

2. Grapefruit și ulei de măsline

Într-o cană de 150 de ml se pune uleiul de măsline ușor încălzit, apoi se stoarce și sucul de la un grapefruit întreg. Acest tratament are rolul de a menține colesterolul la un nivel normal.

Se bea amestecul, după care se acoperă zona ficatului cu un plasture termin. Se stă întins pe partea dreaptă timp de 45-60 de minute și nu se mănâncă nimic timp de două ore.

Se recomandă efectuarea acestui tratament seara, înainte de culcare, la cel puțin trei ore după ultima masă a zilei. Se repetă timp de șapte zile consecutiv, la fiecare trei luni.

3. Lămâie și miere

Se pun zece lămâi într-un vas, apoi se toarnă peste ele apă fiartă. Se lasă deoparte timp de un sfert de oră, după care se storc sucul din cele zece lămâi.

În sucul obținut se adaugă un kilogram de miere și se amestecă până la omogenizare.

Se curăță și se pisează zece căpățâni de usturoi, apoi se pun într-un borcan, apoi peste ele se toarnă amestecul de zeamă de lămâie și miere. Se învelește borcanul într-un prosop de culoare închisă și se lasă la frigider pentru șapte zile.

Înainte de fiecare consum, se amestecă bine.

Se recomandă consumul a câte o linguriță, de trei sau patru ori pe zi.

Această cantitate va ajunge pentru două luni, aproximativ, după care se face o pauză de patru luni.

După pauza de patru luni, tratamentul se poate relua.